Podul lui Traian de la Drobeta Turnu Severin- o minune a lumii antice

SURSA : www.istorie-pe-scurt.ro

Podul lui Traian a fost construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 şi primăvara anului 105 în apropiere de oraşul Drobeta Turnu Severin. Scopul construcţiei a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal.

În momentul de faţă dispunem de descrieri indirecte, şi chiar de detalii tehnice mulţumită autorilor Cassius Dio, Tzetzes, Chiliades şi Procopius din Caesareea. Toate aceste surse subliniază dificultăţile pe care le-a antrenat construcţia podului. Locul de construire al podului a fost ales cu pricepere, într-un loc unde apele Dunării, ieşite din defileul Cazanelor, sunt mai liniştite, iar albia râului, formată dintr-un pietriş de consistenţă tare, permite susţinerea greutăţii podului. De asemenea, în locul unde s-a construit podul, lăţimea şi adâncimea apei erau favorabile unei asemenea construcţii. S-a folosit o suprastructură din lemn fixată pe douăzeci de stâlpi din piatră legată cu ciment roman şi cărămidă( aceastea din urmă având consistenţa şi soliditatea pietrii, fiind făcută chiar pe șantier). De menţionat că cimentul după căderea Imperiului Roman de Apus s-a rătăcit în uitare fiind redescoperit peste aproximativ un mileniu. Până de curând chiar formula acestuia era secretă, doar cu analize de laborator a putut fi descoperită compoziţia exactă a acestui material-minune.

Podul de la Drobeta reprezentat pe Columna lui Traian

Revenind la Podul de la Drobeta, stâlpii aveau formă paralelipipedică şi se aflau la aproximativ 56 de metri unul de celălalt. În ianuarie 1858 Dunărea a scăzut atât de mult astfel încât podul lui Traian a putut fi examinat de aproape, moment în care a fost descifrat un secret al construirii: în zidărie erau găuri în care fuseseră aşezate bârne de stejar, conferindu-i astfel capacitate de absorbţie la şocuri. Pentru a putea pune bazele podului de la Drobeta, romanii au deviat parţial cursul Dunării folosind albia unui afluent sudic care poate fi văzut şi azi, în Serbia, la est de oraşul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicaţi pe uscat. La construcţia celorlalţi s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate şi sisteme de pompe. Pe Columna lui Traian se poate distinge o imagine stilizată a podului, cu mai puţini piloni, dar în principiu conformă surselor scrise şi care permite recunoaşterea tehnicii de îmbinare a lemnului şi pietrei. Podul măsura 1135 de metri lungime, acoperind astfel distanţă de 1127 de metri dintre maluri, Danubiusul având la mijloc adâncimea maximă de 30 de metri. Construcţia lega castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta(Drubetis), pe malul nordic. Aceasta din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102).

Conform scrierii lui Cassius Dio podul avea aproximativ 18 metri înălţime şi 12 lăţime, cât să permită trecerea, ca pe uscat, a unei legiuni de cavaliere în marş. ”Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? Am arătat lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai cu această lăţime – căci pe parcurs se lăţeşte de două ori şi de trei ori pe atât, – ci pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai potrivit pentru construirea unui pod. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aici – deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a ieşi din alta şi mai mare – cu atât se face mai năvalnică şi mai adâncă. Încât şi împrejurarea aceasta se mai adaugă la greutatea construirii podului. Concepţia măreaţă a lui Traian se vădeşte şi din aceste lucrări”

Cassius Dio

La cele două capete ale Podului, sudic (Pontes) şi nordic (Drobeta), au fost construite arcuri de triumf, porţi monumentale, expresie a măreţiei şi puterii romane imperiale. Din o altă descriere a construcţiei podului, făcută de Procopiu din Caesareea în lucrarea “De aedificis” aflăm alte detalii. Construcția a fost realizată utilizând mâna de lucru a militarilor din Legiunea VII Claudia Felix, Cohorta I Cretum, Cohorta III Brittanum, Cohorta II Hispanorum şi Legiunea V Macedonica. Se poate spune că nu doar Dacia, ci întreg Imperiul Roman a fost cucerit în timp de război cu sabia iar pe timp de pace cu ciocanul, dalta şi mistria legionarului.

Cassius Dio consideră că împăratul Hadrian(117-138) este responsabil de distrugerea parţială a podului pentru a proteja sudul Dunării de invazia triburilor roxolane şi iazighe. Abandonul şi distrugerea totală a podului sunt însă legate de părăsirea definitivă a Daciei (270-275 d.Hr.). Un picior al podului lui Apolodor se mai poate vedea şi azi în incinta muzeului de istorie din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Podul lui Traian ne arată că osatșii romani au fost în acelaşi timp și zidari iar ofiţerii arhitecţi. Stau şi astăzi în multe părţi ale Europei ca pilde vii de trăinice, inteligenţă şi îndrăzneală, construcţiile făcute acum două milenii de romani, admirabili făuritori de civilizaţie.